Experții vor lăuda virtuțiile copilului dumneavoastră spunându-vă că acesta are un atașament securizant, dar ce înseamnă asta cu adevărat? Este mai mult decât faptul de a vă simți lipsa în momentul în care ieșiți din cameră? Cercetările au arătat că este mult mai mult decât v-ați închipui la prima vedere. Un atașament securizant este vital atât pentru sănătatea emoțională, cât și pentru raționament și abilitățile sociale. Vestea bună este că puteți urma anumiți pași pentru a îmbunătăți legătura pe care o aveți cu copilul dumneavoastră, oferindu-i un început bun în viață.
Ce este atașamentul?
Psihologii definesc atașamentul ca fiind legătura emoțională dintre un copil în dezvoltare și un adult. De obicei, se dezvoltă față de un singur adult, în majoritatea cazurilor, mama, din moment ce aceasta tinde să-i ofere îngrijirea de care are nevoie în primele luni de viață, dar, cu toate acestea, un copil poate forma legături cu mai mulți adulți.
Când se întâmplă?
Nou-născuții manifestă o preferință pentru oameni, mai degrabă decât pentru obiecte neînsuflețite. Începând cu vârsta de trei luni, nou-născuții învață să facă diferența între oameni, fiind încă fericiți să fie alintați și de către străini. Începând cu vârsta de șapte luni, încep să dezvolte preferințe pentru o anumită persoană și să manifeste semne de anxietate când această persoană lipsește. De asemenea, încep să se simtă stânjeniți printre străini. De la vârsta de nouă luni, încep să devină independenți și să formeze și alte relații sociale, posibil cu bona sau alte rude, cu toate acestea, persoana cu care a legat cea mai strânsă legătură fiind, în continuare, în centrul universului lor emoțional.
Cum puteți îmbunătăți relația pe care o aveți cu copilul dumneavoastră?
Vestea bună este că, probabil, deja faceți toate lucrurile bune atunci când vine vorba de îmbunătățirea și consolidarea relației dintre dumneavoastră și copilul dumneavoastră. Răspunzând la indicii lor non-verbali și acordându-le întreaga dumneavoastră atenție îi veți învăța că vor fi ascultați și că nevoile lor sunt importante. Fiind disponibil emoțional, folosind contactul vizual și alintări pentru a vă arăta suportul, cel mai important aspect fiind acela de a păstra pentru sine propriile axietăți, îi veți arăta copilului dumneavoastră că se află în siguranță. În cazul în care veți fi despărțiți, asigurați-vă că înainte de a pleca și după ce vă veți întoarce, veți face tot posibilul să petreceți timp împreună în așa fel încât să-l asigurați că îi sunteți aproape, chiar dacă nu fizic.
Dacă sunteți bonă, veți întâmpina dificultăți în a crea o legatură suficient de puternică cu copilul pentru a-l susține pe acesta în absența persoanei cheie din viața sa. Reiterând ideea anterior exprimată, faptul de a-i răspunde copilului este foarte important, oferindu-i acestuia un feedback pozitiv, verbal și non-verbal. Este important de avut în vedere că un copil are nevoie de pauze de la atenția acordată de adult, nevoie ce poate fi recunoscută prin faptul că acesta îl împinge pe adult sau întrerupe contactul vizual. Este de dorit menținerea unui echilibru între aceste nevoi și faptul că, în anumite momente, copiilor le este dor de acea persoană specială din viața lor și au nevoie de mai mult suport. Păstrând o rutină strictă, fără prea multe evenimente stresante și luând pauze atunci când copilul are nevoie, vă va ajuta în egală măsură, având în vedere faptul că, în acest fel, veți cunoaște ce îi place și ce nu.
Un copil cu un atașament securizant va fi mai puțin stresat când este separat de persoana cheie din viața sa, mai încrezător în a relaționa cu alte persoane și își va dezvolta abilitățile sociale în timp ce se aventurează în lume, știind că îi veți fi alături atunci când va avea nevoie. Luând în considerare toate aceste argumente, aveți un rol vital în construirea atașamentului securizant al copilului dumneavoastră.